Campionul olimpic Thomas Ceccon, filmat când doarme în parc, după ce a criticat condițiile din Satul Olimpic
Deținătorul recordului mondial la cursa lungă de 100 de metri spate și la ștafeta de 4×100 de metri liber pe cursa scurtă a vorbit deschis despre condițiile „proaste", după ce miercuri nu a reușit să se califice pentru finala masculină de 200 m spate.
„Nu există aer condiționat în sat, este cald, mâncarea este proastă", s-a plâns Ceccon. „Mulți sportivi se mută din acest motiv. Nu este e o scuză, este realitatea a ceea ce poate nu știe toată lumea. Sunt dezamăgit că nu am ajuns în finală, dar eram prea obosit. (...) Aici mă lupt cu căldura și zgomotul".
Iar Ceccon pare să fi luat problema în propriile mâini, după ce canotorul saudit Husein Alireza a distribuit un clip cu italianul care trage un pui de somn într-un parc, cu mesajul „Odihnește-te astăzi, cucerește mâine", relatează Mirror.