Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer își va anunța demisia4Foto© puterea.ro

Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer își va anunța demisia

, 11 știri, 66 vizualizări

„După eșecul negocierilor de coaliție, voi (...) demisiona atât din funcția de cancelar, cât și din cea de președinte al Partidului Popular în zilele următoare și voi permite o tranziție ordonată”, a declarat Karl Nehammer într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, la peste trei luni de la alegerile parlamentare din 29 septembrie, în care partidul de extremă dreapta FPÖ a ieșit pe primul loc. Acest rezultat i-a făcut pe conservatori și pe social-democrați să încerce să ajungă la un acord.

Decizia neașteptată vine la o zi după ce partidul liberal Neos a decis să se retragă din negocierile tripartite pentru formarea unui guvern centrist. Scopul a fost de a marginaliza Partidul Libertății din Austria (FPÖ), care a obținut 28,8% din voturi în septembrie, dar nu a reușit să găsească aliați pentru a forma un guvern.

Partidul Popular Austriac (ÖVP) s-a clasat pe locul al doilea, cu 26,3% din voturi, urmat de Partidul Social Democrat din Austria (SPÖ), de centru-stânga, cu 21,1%.