
Când va fi analizat de TAS cazul de dopaj al Simonei Halep
Jucătoarea Simona Halep, 32 de ani, a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei de suspendare pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj la dar 24 octombrie, dar, conform listei de audieri de pe site-ul organismului cu sediul la Lausanne, actualizată recent, cazul ei nu va fi analizat mai devreme de luna martie, relatează agenția News.ro.
TAS a anunțat lista cazurilor care vor fi judecate în perioada următoare, iar cel al Simonei Halep nu apare. Cel puțin până pe 21 martie 2024, data la care se încheie lista difuzată de Tribunalul de la Lausanne.
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat, la 12 septembrie, că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea română de tenis Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).