
Care sunt explicațiile Ministrului Turismului, Daniel Cadariu, pentru prețurile mari de pe litoralul românesc
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, afirmă că există explicații pentru prețurile mari de pe litoralul românesc: „Criză economică, perioadă post-pandemică, creșteri de prețuri la utilități...”. El spune că prețul de 200 de lei pentru amplasarea unui cearșaf pe plajă „a fost total nefericită”.
„Chiar de două ori (am fost pe Litoral - n.r.). Bine, odată am fost în ianuarie. Nu știu dacă e relevant, dar am fost. (...) Am fost prezent pe Litoral la începutul lunii iunie. Am și stat câteva zile acolo cu familia după ce am avut acea acțiune oficială. La acel moment, cel puțin, lucrurile erau în regulă. Lucrurile păreau în regulă, cel puțin din punct de vedere ale curățeniei exterioare. Tot în acel moment, cei de la Apele Române își făcuseră treaba. Au fost predate porțiunile de plajă la timp. Deci la acel moment lucrurile păreau în regulă”, spune ministrul Turismului, Daniel Cadariu.
El spune că, la acel moment, prețurile erau „decente” și că o mâncarea pentru două persoane l-a costat „undeva până la o sută de lei”.