2Foto1Video© hotnews.roCarnea de porc congelată care ajunge în România din UE nu va mai fi comercializată în totalitate drept proaspătă
Ministerul Agriculturii va modifica legislația, astfel încât toată carnea de porc congelată care ajunge în România din Uniunea Europeană să nu mai poată fi comercializată drept proaspătă. Anunțul a fost făcut de ministrul de resort Florin Barbu după întâlnirea cu fermierii. Măsura are drept scop sprijinirea producătorilor locali afectați de scăderea efectivelor din cauza pestei porcine africane și de diminuarea prețurilor la poarta fermei.
Florin Barbu: Tot ceea ce se comercializează pe teritoriul României, vorbim de carnea de porc, să fie carne proaspătă, partea de carne de porc care se comercializează prin magazinele de retail, dacă această carne este congelată, ea să aibă inscripționat "decongelare", iar carnea care se valorifică ca și carne fresh, ieșită din abator, să aibă 48 de ore și un termen de valabilitate de 6 zile.
Eu nu voi accepta niciodată ca în România să vedem preț la carnea de porc în magazinele de retail de 17-18 lei, 20 de lei pe kilogram, iar porcul în viu să plece de la poarta fermei cu 4,8 lei pe kilogram. Este fără precedent ca un purcel care are cost de producție de aproape 80 de euro, băgat într-o fermă de gras, ținut 3 luni, cu tot ceea ce înseamnă cheltuieli, acest porc la 110 kg să fie vândut cu 85 de euro./editor Florin Lepadatu/