Casa Albă cere ca NASA să creeze un fus orar specific pentru Lună2Foto© observatornews.ro

Casa Albă cere ca NASA să creeze un fus orar specific pentru Lună

, 4 știri, 47 vizualizări

Casa Albă a ordonat marți NASA să stabilească un standard de timp unificat pentru Lună și alte corpuri cerești, în contextul în care Statele Unite urmăresc să stabilească norme internaționale în spațiu, pe fondul unei curse lunare în creștere între națiuni și companii private, anunță Reuters.

Șeful Biroului de politică științifică și tehnologică al Casei Albe (OSTP), potrivit unei note consultate de Reuters, a instruit agenția spațială să colaboreze cu alte departamene ale guvernului american pentru a elabora un plan până la sfârșitul anului 2026 pentru stabilirea a ceea ce a numit un timp lunar coordonat (LTC).

Forța gravitațională diferită, și potențial alți factori, pe Lună și pe alte corpuri cerești schimbă modul în care curge timpul în raport cu modul în care este perceput pe Pământ. Printre altele, LTC ar oferi un punct de referință pentru măsurarea timpului pentru navele spațiale și sateliții lunari care au nevoie de o precizie extremă pentru misiunile lor.