3Foto© stirileprotv.roCătălin Predoiu, felicitat de Alina Gorghiu pentru premiul primit la Gala Alianța 2025 de la Washington
Distincția recunoaște o carieră de peste 30 de ani în serviciul public, marcată de promovarea statului de drept și a independenței justiției, inclusiv modernizarea sistemului judiciar prin transparență, mecanisme anticorupție și digitalizare, a relatat Agerpres.
Alianța este o organizație non-profit națională din Statele Unite, dedicată consolidării legăturilor culturale, economice și de securitate dintre România și SUA. Gala anuală Alianța este evenimentul său de referință, reunind lideri politici, diplomați și reprezentanți ai societății civile pentru a celebra realizările care întăresc parteneriatul româno-american.
Mark Gitenstein, fost ambasador SUA în România, a apreciat contribuția lui Cătălin Predoiu, potrivit Antena 3: „Uneori, mă gândesc că România are cu adevărat nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu. Întotdeauna m-am gândit, dacă am putea avea zece ca ei, am putea schimba țara asta într-un minut”.