Cazanciuc: autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv3Foto© romanialibera.ro

Cazanciuc: autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv

, 7 știri, 70 vizualizări

Așa numita lege Anastasia prevede că șoferii care se urcă la volan băuți sau drogați și omoară pe cineva într-un accident rutier nu pot beneficia de suspendarea executării pedepsei.

„Am fost întrebat de foarte mulți oameni în aceste zile dacă Legea Anastasia este în vigoare. Un zvon, lansat din confuzie sau ticăloșie, privind intrarea în vigoare de anul viitor a creat din nou sentimentul că cei cu resurse, cei care știu să se descurce, scapă de pedeapsa cuvenită, închisoarea, chiar și în situația în care omoară oameni folosind un autoturism pe post de armă.

Nu, autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanță de judecată. Legea Anastasia, Legea 213/2023, a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie și a intrat în vigoare 3 zile mai târziu, la 13 iulie 2023”, a anunțat Cazanciuc prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook.