Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe
În credința populară, se zice că, atunci când broaștele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) și deschide porțile naturii către viață.
În unele zone, în ziua de Sfântul Gheorghe, bărbatul pune ramuri verzi la stâlpii porților, la ferestre și uși, la grajduri și grădini, dar și la mormintele neamurilor, pentru a se feri de forțe malefice. Aceste ramuri se păstrau apoi peste an, ca leacuri împotriva diverselor boli. O parte dintre aceste ramuri verzi se dădeau hrană animalelor pentru a le feri de duhurile rele.
Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. De exemplu, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de calitate.