
Ce poți vedea la Salonul Auto de la București
Salonul Auto București & Accesorii a ajuns în acest an la ediția a 22-a, iar în Pavilionului B2 din Romexpo, sunt prezete mai multe modele concept, câteva premiere naționale, dar și câteva din cele mai proaspete noutăți ale industriei auto.
Chiar dacă unii producători auto importanți de la noi, precum Dacia, sau mașinile Grupului Renault sau ale Grupului Stelantis, lipsesc de la acest eveniment, puteți regăsi în Salonul Auto din acest an mașini de la Alfa Romeo, BMW, BYD, Chery, Corvette, Fiat, Ford, Jeep, Hyundai, Honda, KGM, Kia, Leapmotor, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Subaru, Suzuki sau Toyota.
Mobilitatea electrică are și la această ediție a SAB & Accesorii 2025 o prezență accentuată, păstrând astfel trendul de dezvoltare și extindere al acestui segment din ce în ce mai important în industria auto la nivel global. Avem multe oferte pentru vehicule electrice, de la mașini, scutere, până la biciclete electrice, alături de stații de încărcare și tehnologii de ultimă generație.