
Ce s-a întâmplat cu interviul Călin Georgescu – Tucker Carlson și de ce a fost reprogramat
„Din partea echipei de producție TCN am fost informat că există anumite situații de natură tehnică și a fost reprogramat”, a transmis Georgescu într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. El a ținut să precizeze că nu există motive de suspiciune în legătură cu postul de televiziune Realitatea Plus sau realizatoarea Anca Alexandrescu: „Orice acuzații la adresa reprezentanților media care au dorit să difuzeze acest material sunt nefondate, motivele reprogramării fiind unele strict obiective.”
Postarea reprezintă prima intervenție publică a lui Călin Georgescu din 27 martie, dată la care le mulțumea susținătorilor pentru manifestațiile organizate de ziua lui. Cu o zi înainte, peste o mie de persoane se adunaseră în Piața Constituției pentru a-i cânta „La mulți ani” și a susține simbolic demersul de contestare a anulării alegerilor prezidențiale. O altă manifestație, organizată de AUR în Piața Victoriei, a avut loc în paralel, însă fără a fi susținută de cei din Constituției.
În mesajul său din 11 martie, imediat după ce CCR a menținut decizia de neînregistrare a candidaturii sale, Georgescu declara că își consideră „misiunea îndeplinită”.