Ce se întâmplă cu pensiile de la 1 ianuarie
Pensiile vor crește odată cu majorarea valorii Punctului de Referință (VPR) de la 81 de lei la 91 de lei, o creștere cu 12,1%, de la 1 ianuarie 2025, a anunțat miercuri Ministerul Muncii, pe pagina sa de Facebook.
„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituției.
Ministrul a amintit că miercuri se împlinește un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii arătând că implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România.