Celine Dion a anulat concertul de la București, din cauza problemelor de sănătate8Foto© stirileprotv.ro

Celine Dion a anulat concertul de la București, din cauza problemelor de sănătate

, 12 știri, 28 vizualizări

Celine Dion a anunțat anularea concertelor din cadrul turneului european "Courage World Tour" programate să aibă loc în vara anului 2023, în perioada 31 mai - 17 iulie.

Fanii artistei care și-au achiziționat bilete pentru show-ul ce ar fi trebuit să aibă loc pe 11 iunie, la Arena Națională, sunt anunțați că li se va rambursa contravaloarea acestora.

"Mă doare să vă anunț că nu voi fi pregătită să-mi reiau turneul în Europa. Mi-e dor să vă văd pe toți... să fiu pe scenă... să cânt pentru voi. Întotdeauna mă dăruiesc 100% în show-urile mele, dar nu vă pot oferi asta acum. Ca să pot ajunge din nou la voi nu am altă variantă decât să mă concentrez pe sănătate și să sper că sunt pe drumul cel bun spre vindecare", a anunțat Celine Dion, transmite Agerpres.