Cherecheș: Deschiderea școlilor va duce la un nou val de decese în decembrie3Foto© realitatea.net

Cherecheș: Deschiderea școlilor va duce la un nou val de decese în decembrie

, 5 știri, 27 vizualizări

Profesorul Răzvan Cherecheș avertizează, în urma deciziei revenirii în bănci a elevilor, anunțată de ministrul Sorin Cîmpeanu, că „fără îndoială că în orașele și în zonele unde va începe școala față în față se va accelera transmiterea comunitară și înseamnă că peste o lună, undeva în decembrie, vom vedea o creștere a numărului de decese ca urmare a deschiderii școlii”.

Specialistul în Sănătate Publică reclamă lipsa restricțiilor ferme pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Acesta susține că valul 4, care a debutat cu explozia de cazuri în septembrie, va dura până în primăvara anului 2022. Astfel că România va continua să se confrunte cu probleme legate de răspândirea coronavirusului până în în aprilie - mai 2022, când se va încălzi vremea.

„Până atunci (în decembrie 2021 - n.red.), vom fi tot în acest val pentru că, dacă s-ar fi luat măsuri ferme, ar fi scăzut rata de transmitere, ar fi scăzut numărul de cazuri noi, inevitabil în timp ar fi scăzut numărul de decese, după care posibil ca în ianuarie-februarie să fi reînceput creștere ca urmare a relaxărilor din perioada sărbătorilor. Dar, cum măsurile au fost aplicate cu jumătate de gură, cu jumătate de măsură, practic prelungim valul patru până în primăvară”, a declarat Răzvan Cherecheș, profesor la UBB Cluj-Napoca, vineri, la un post TV.