
Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui incident într-o școală din Buftea
Trei elevi, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, precum și două cadre didactice de la Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” din Buftea au avut nevoie de îngrijiri medicale, marți, după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen pe holurile unității. Poliția a demarat o anchetă.
Un tânăr de 18 ani, elev în cadrul Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” din Buftea, a pulverizat marți, cu spray lacrimogen, în timp ce era la școală, afectând persoanele aflate la acel moment în proximitate.
”La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Buftea au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 de către o persoană cu privire la faptul că, în cadrul unui unități de învățământ, din orașul Buftea, persoane necunoscute ar fi pulverizat cu spray lacrimogen, în incinta unității, afectând mai multe persoane”, a transmis, marți, IPJ Ilfov, scrie News.