Cine este Qarabag Agdam, adversara FCSB din grupa de UEFA Europa League
Conform tragerii la sorți de vineri, FCSB are de jucat cu Manchester United, Olympiakos Pireu, Midtjylland și RFS Riga, pe teren propriu, și cu Glasgow Rangers, PAOK Salonic, Qarabag Agdam și Hoffenheim în deplasare, în grupa mamut din Europa League și este obligată să adune cât mai multe puncte pentru a prinde un loc între primele 24 de clasate, dintr-un total de 36 de echipe, astfel încât să-și asigure cel puțin calificarea în play-off, în condițiile în care doar primele opt clasate merg direct în faza optimilor de finală.
Dacă despre cele mai multe dintre echipe se cunosc deja detalii, un nume aparte îl reprezintă Qarabag Agdam, formație împotriva căreia FCSB trebuie să joace în deplasare, tocmai în Azerbaidjan.
Qarabag Agdam este campioana en-titre a Azerbaidjanului, formație care a dominat fotbalul din această țară în ultimii ani, câștigând ultimele trei titluri la rând și 11 din ultimele 12 titluri puse în joc, doar Neftci Baku reușind, în 2021, să întrerupă supremația continuă a celor de la Qarabag Agdam.