Cioban din Azuga rănit grav în timp ce încerca să alunge un urs5Foto© hotnews.ro

Cioban din Azuga rănit grav în timp ce încerca să alunge un urs

, 5 știri, 71 vizualizări

Potrivit Salvamont Prahova, ciobanul a fost surprins de apariția unui urs, care ar fi devenit agresiv. În încercarea de a se apăra, tânărul a aprins o petardă, dar aceasta i-a explodat în mână înainte să o poată arunca. Impactul i-a provocat leziuni severe la mâna stângă.

Deși ursul s-a retras imediat după explozie, animalul a revenit la scurt timp, potrivit martorilor de la fața locului. În acel moment, colegii ciobanului de la stână au intervenit rapid pentru a-l proteja și a-l scoate din zona de pericol. Aceștia au reușit să-l aducă înapoi la stână și să alerteze autoritățile.

Salvamontiștii din Azuga s-au mobilizat rapid și au ajuns în scurt timp la stână, unde i-au acordat tânărului primul ajutor medical. Având în vedere gravitatea rănilor, salvatorii au solicitat intervenția elicopterului SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov.