Ciolacu anunță că PSD nu va avea candidați la parlamentare care sunt trimiși în judecată
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la Iași, că în Consiliul Politic Național al partidului de marți le va cere colegilor săi să sprijine eliminarea de pe liste a candidaților social-democrați trimiși în judecată. Adrian Chesnoiu s-a retras de pe lista de la Olt, la patru zile după ce Florian Bodog a renunțat și el la candidatură.
„Mâine am un Consiliu Politic Național. Și vă anunț oficial că o să cer colegilor mei ca niciun candidat pe listele Partidului Social-Democrat să nu fie, dacă este, trimis în judecată. Nu dacă are o sentință în prima instanță”, a spus președintele PSD, potrivit News.ro.
„Veți vedea că niciun candidat pe listele Partidului Social-Democrat nu va fi, dacă este trimis în judecată într-o cauză penală. Aia vă spun cu certitudine”, a mai spus Ciolacu.