Ciolacu ar putea rămâne la cârma PSD
Victor Negrescu spune că Marcel Ciolacu ar putea rămâne președintele PSD.
"Eu mă aștept ca astăzi (luni - n.r.), la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare.
În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă", a declarat Negrescu la RFI.
Eurodeputatul a mai spus că rămânerea lui Marcel Ciolacu în fruntea partidului este un lucru predictibil. "Eu cred că Marcel Ciolacu va rămâne cu siguranță în fruntea PSD și cred că această solicitare deja a început să vină din partea organizațiilor județene și liderilor noștri locali, așa că este un lucru aș putea spune predictibil.