1Video© hotnews.roCiolacu: Dacă se rupe Coaliția, trebuie alegeri anticipate
„Nu exclud, dimpotrivă. Părerea mea că lucrurile spre asta duc, spre ruperea actualei coaliții. Dar eu nu recomand, cu toate riscurile, nu recomand ruperea acestei coaliții. Eu cred că trebuie discutat și încercat până la capăt, pentru că o criză politică în România va agrava și mai mult climatul economic, ceea ce noi nu ne permitem”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena3CNN, conform News.ro.
Ciolacu crede că este responsabilitatea premierului Ilie Bolojan de a găsi o soluție pentru a evita criza politică. Social-democratul denunță atacurile zilnice din Coaliție, care indică faptul că o despărțire este aproape.
„Momentul critic este în acest moment, o lună – două. S-a ajuns mult prea sus cu acest scandal. Sunt atacuri zilnice din toate direcțiile (…) Primul ministru ar trebui să aibă o discuție el cu el, în primul rând și mâine să ducă la coaliție să găsească soluțiile cele mai bune pentru a nu intra România, după ce a băgat-o în recesiune, să nu intre și într-o criză politică”, a adăugat Marcel Ciolacu.