
Circulația unor trenuri de călători este afectată de o pană de curent în Gara de Nord
, 7 știri, 15 vizualizări
Gara de Nord București a fost afectată, duminică dimineață, de o pană de curent care a lăsat fără electricitate liniile 1-3, zona Depoului București Călători și distanța București Nord – Grivița, anunță CFR SA, citată de News.ro.
Potrivit CFR SA, problema a fost provocată de căderea liniei de contact pe locomotiva trenului IRN 401. Compania a precizat că lipsa de tensiune a fost constatată începând cu ora 08:17 și a afectat mai multe zone din perimetrul Gării de Nord.
Ora 08:25 – tensiunea a fost repusă pe liniile 1-8, Ora 08:55 – tensiunea a fost repusă pe liniile 9-14, iar restul zonelor afectate vor fi alimentate în cel mai scurt timp, mai precizează CFR SA.