Clotilde Armand: Eu cred cu tărie că acum este momentul unui restart profund al USR
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a afirmat că USR are nevoie de ”un restart”, începând cu reconstrucția internă. Edilul care a pierdut alegerile pentru un nou mandat, afirmă că nu va arăta cu degetul spre persoanele responsabile pentru rezultatele din acest an ale formațiunii și anunță va lansa o platformă deschisă publicului „pentru a ne răspunde despre ce am greșit și cum cred aceștia că putem face mai bine”.
„USR punct. Și de la capăt. Un nou început – restart. După fiecare rând de alegeri se caută vinovați, după fiecare scrutin există oameni mulțumiți și oameni nemulțumiți. Să dai vina pe colegii tăi și să îi înjuri public e cel mai cool lucru în prezent. Pentru moment. Fiindcă audiența are nevoie de sânge iar partidele își devorează liderii în asemenea situații.
Desigur că există și o luptă pentru putere sau preluarea puterii interne. Și este firesc să fie așa. Însă eu vă propun altceva. Fiindcă mulți m-ați întrebat care este pasul următor pentru mine, pentru USR, pentru toți cei care se simt abandonați, trădați, dezamăgiți, sătui, obosiți, furioși, revoltați și resemnați”, a afirmat, duminică, Clotilde Armand, într-o postare pe X.