4Foto© prosport.roClubul care se revoltă după transferul lui Tavi Popescu de la FCSB în Grecia
După confirmarea publică a transferului lui Tavi Popescu de la FCSB în Grecia, urmează și cea „în acte”. Iar un club se revoltă declarând, prin conducătorul său, că n-a încasat vreun ban până azi din parcursul jucătorului, deși a contribuit la formarea acestuia!
Inevitabil, când un fotbalist român se transferă în străinătate sau are tot felul de reușite prin campionat, apar în opinia publică declarații de la antrenori, impresari sau conducători de cluburi, pe unde jucătorul a evoluat la începuturile sale de carieră.
Așa s-a întâmplat și în cazul lui Tavi Popescu, iar Marius Rotaru, primul său antrenor de la Nucet este deranjat că tehnicienii de la Regal nu vorbesc și despre echipa de unde ei l-au adus la București pe fostul internațional U21.


