Colegii lui Nicu Covaci, anunț despre starea de sănătate a liderului Phoenix, operat pe creier
„Spuneam, acum putinā vreme, că vom reveni cu detalii despre starea lui Nicu de îndatā ce vom avea vesti bune. Și am tot asteptat. Și așteptat… Realitatea este cā lucrurile nu se îndreaptā deloc spre bine. Tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza din cauza complicatiilor, iar asta ne tine conectati si cu emoții. Mari emoții”, au transmis colegii de trupă ai lui Nicu Covaci.
„Vā mulțumim pentru sutele de mesaje si pentru cā ne sunteti aproape în aceastā perioadā dificilā! Conform dorintei Sfântului Nicolae de a continua, cu fiecare întâlnire ne dati forta de-a rāmâne uniți si la rândul nostru foarte aproape de voi”, au mai spus aceștia.
Pe 22 martie, Nicu Covaci a fost operat de urgență pe creier la Spitalul Județean din Timișoara. Potrivit medicilor, problemele apăruseră în urmă cu aproximativ două săptămâni, când liderul trupei Phoenix a simțit că îi amorțește fața, iar apoi a început să îi fie afectată vederea.