Colliers: Numărul locuințelor vândute în București, în creștere cu 18% în primul trimestru din 2024
Piața rezidențială a început anul 2024 în forță, cu un prim trimestru încheiat cu o creștere de 18% a numărului tranzacțiilor cu apartamente în București, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce în restul țării cererea a urcat mai mult, cu 19%, potrivit datelor Colliers.
Intenția de cumpărare se menține în continuare ridicată, observă consultanții Colliers, explicând că detensionarea piețelor financiare va stimula cererea de locuințe. În orașele sau zonele cu mai puține locuințe aflate în construcție în următoarea perioadă acest lucru va exercita presiune asupra prețurilor.
Totuși, cel puțin în prima parte a acestui an, consultanții Colliers anticipează un echilibru între cerere și ofertă pe piața rezidențială, se menționează într-un comunicat al companiei.