Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări2Foto© observatornews.ro

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

, 10 știri, 23 vizualizări

Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România.

Sunt vizați fermierii care au fost afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale în primăvară și la începutul verii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Comisia Europeană a propus alocarea a 21,6 milioane de euro României, 10,9 milioane de euro Bulgariei, 46,5 milioane de euro Germaniei, 3,3 milioane de euro Estoniei și 37,4 milioane de euro Italiei. Sumele prezentate reprezintă un semn de solidaritate a Uniunii Europene cu fermierii afectați, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naționale.