
Compania care își plătește angajații cu până 500.000 de euro dacă pleacă de bunăvoie de la locul de muncă
Compania Mercedes-Benz a lansat un amplu program de plecări voluntare și oferă angajaților până la jumătate de milion de euro compensație. Compania germană a trimis oferte către 40.000 de oameni, iar 4.000 dintre ei au spus deja „da”, potrivit Handelsblatt.
Este unul dintre cele mai mari programe de plecări voluntare din istoria industriei auto germane, iar scopul este acela de a ajuta producătorul să se pregătească pentru vremuri mai dificile, dar și să accelereze restructurarea în departamentele-cheie.
Ola Källenius, care conduce compania, luptă pentru posibilitatea de a prelungi producția de automobile cu motoare termice. Potrivit acestuia, „în loc să fie penalizați producătorii pentru neatingerea obiectivelor privind emisiile de carbon, o cale mai bună ar fi modelarea treptată a pieței prin diverse stimulente”, conform Motoryzacja Interia.