
Compania de stat MVM din Ungaria nu va mai prelua furnizorul de gaze și electricitate E.ON România
Tranzacția prin care compania de stat MVM din Ungaria intenționa să preia furnizorul de gaze și electricitate E.ON România nu va mai avea loc, după ce grupul ungar a anunțat că se retrage. Anunțul vine în contextul în care autoritatea competentă românească dăduse un aviz negativ în cazul acestei tranzacții.
Cu detalii, Roman Mușat: ”Decizia de retragere confirmată pentru presa românească de compania ungară vine la nici o lună de la avizul negativ privind tranzacția, transmis de Comisia națională pentru examinarea investițiilor străine directe Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Potrivit unui comunicat al instituției transmis atunci de Cancelaria Prim-ministrului, notificarea privind această achiziție face obiectul unei cercetări detaliate în conformitate cu legislație internă.
Comisia fusese sesizată la începutul anului de Ministerul Energiei, după cum a anunțat la acel moment chiar fostul ministru de resort Sebastian Burduja. El a explicat că, în urma unei analize riguroase, au fost identificate mai multe teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale, între care legăturile companiei ungare cu Federația Rusă, riscul cesiunii ulterioare acțiunilor companiei către entități din afara Uniunii Europene, riscuri asupra datelor, inclusiv asupra celor cu caracter personal, precum și probleme de transparență a cumpărătorului.