Concurent de la Insula Iubirii, gest surprinzător față de o ispită: „Pe mână scria >”21Foto© a1.ro

Concurent de la Insula Iubirii, gest surprinzător față de o ispită: „Pe mână scria >”

, 26 știri, 15 vizualizări

Prima ceremonie a focului în vila fetelor și prima flacără a ispitei, aprinsă la doar două zile de la sosirea pe insulă, le-a pus pe jar pe concurente și le-a adus în situația de a confrunta adevărul despre partenerii și relațiile lor. Totul, în timp ce aceștia și-au dat frâu liber trăirilor, într-o petrecere în care ispitele au încins atmofera.

Un gest cu totul neașteptat și care nu lasă loc de nicio interpretare a fost făcut de unul dintre partenerii din cuplu. Despre cine este vorba, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, luni, marți și miercuri, de la 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Imagini greu de privit și, mai ales, greu de acceptat, le vor fi arătate concurentelor, încă de la primul bonfire pe Insula Iubirii. „Efectiv nu îmi găsesc cuvintele!”, „Nu simt că meritam lucrurile care mi se întâmplă” sau „Mă deranjează că a vorbit atât despre asta!” sunt doar câteva dintre reacțiile participantelor la cel mai dur test de fidelitate.