Constructor desemnat pentru finalizarea lucrărilor pe un tronson al drumului expres Craiova-Pitești6Foto© jurnalul.ro

Constructor desemnat pentru finalizarea lucrărilor pe un tronson al drumului expres Craiova-Pitești

, 9 știri, 18 vizualizări

„A fost desemnat câștigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Pitești (17,7 km)! Asocierea de constructori români și turci va avea la dispoziție 439,29 milioane de lei (fără TVA) și 18 luni pentru a finaliza lucrările, după semnarea contractului”, a scris Sorin Grindeanu, luni pe Facebook.

MInistrul Transporturilor a mai spus că finanțare lucrărilor între Craiova și Robănești este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

„Contractul precedent a fost reziliat la sfârșitul anului trecut, după ce constructorul italian nu a mai fost capabil să continue lucrările”, a completat Grindenau.