
Continuă blestemul remizelor pentru Dorinel. Oțelul a avut 2-0 cu Voluntari și tot n-a reușit să câștige
La Galați gazdele au deschis scorul din penalti în minutul 27, după ce Paz l-a faultat pe Cisotti în careu și acesta a executat tot el, transformând pentru 1-0. În minutul 41 Alexandru Pop, golgeterul Oțelului, a înscris, majorând scorul la 2-0 pentru gazde.
Repriza secundă a curs fără evenimente până în minutul 77, când Adăscăliței a luftat la o minge simplă, păcălindu-l pe portarul Stoian, iar Dumiter a profitat de cadou și a redus din diferență. După numai trei minute, ilfovenii au egalat printr-un jucător aflat la debut în Superligă, Andreas Niță. Acesta a primit de la Dumiter și l-a învins fără probleme pe Stoian.
Acesta a fost și scorul final, iar FC Voluntari are 10 puncte și ocupă locul 5, în timp ce Oțelul a ajuns la al șaselea meci egal în șapte etape și, cu 6 puncte, se află pe locul 12.