Cristina Fernandez, vicepreședintele Argentinei, a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru o fraudă de un miliard de dolari6Foto© libertatea.ro

Cristina Fernandez, vicepreședintele Argentinei, a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru o fraudă de un miliard de dolari

, 6 știri, 41 vizualizări

Un complet de trei judecători a găsit-o vinovată de fraudă pe Cristina Fernandez de Kirchner, care a fost președinte al Argentinei pentru două mandate între 2007 și 2015, dar a respins acuzația de conducere a unei organizații criminale, pentru care pedeapsa ar fi putut fi de 12 ani de închisoare, informează The Guardian.

Cristina Fernandez, a fost condamnată, marți, la șase ani de închisoare și la interzicerea pe viață de a ocupa funcții publice pentru o fraudă prin care a deturnat 1 miliard de dolari prin proiecte de lucrări publice în timpul președinției sale, notează AFP, citată de News.ro.

După aflarea verdictului, fosta șefă a statului argentinian a afirmat că „nu va mai candida la nimic, nici senatoare, nici vicepreședintă, nici președintă” la alegerile generale din 2023, părând că renunță la o viitoare imunitate. Chiar dacă mai multe niveluri de apeluri ar trebui să facă pedeapsa efectivă abia peste ani de zile.