
Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă a României, și-a încheiat oficial cariera legendară în handbal
Cristina Neagu a jucat ultimul său meci din carieră, duminică, în Sala Polivalentă din București. Cariera ei s-a încheiat cu un titlu de campioană cu CSM București. Aceasta ar fi enunțul sec. Însă duminică nu s-a retras o jucătoare oarecare, ci cea care a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în patru rânduri. A plâns, a râs, a fost purtată pe brațe, s-a înclinat în fața spectatorilor și apoi a pus punct.
Dincolo de trofee, medalii, goluri, pase, critici rămâne altceva. David Foster Wallace a numit-o în eseul „Federer ca o experiență religioasă” drept frumusețe cinetică.
E un soi de frumusețe pe care o au doar cei mai mari sportivi. „Frumusețea umană despre care vorbim e una de un tip particular. Nu are de a face cu sexul sau cu normele culturale: s-ar putea numi frumusețe cinetică. Puterea sa și atracția sa sunt universale”, a subliniat scriitorul american.