4Foto© gsp.roCSM București, semifinala Ligii Campionilor la handbal »
După o așteptare de 8 ani, CSM București revine între cele mai bune 4 formații ale continentului. Specialiștii îi oferă șansa secundă în fața lui Metz, dar statutul de outsider i-a priit în multe rânduri vicecampioanei României. Cel mai important moment, în 2016, când „tigroaicele” ridicau singurul trofeu al Ligii.
Adversara din semifinala de astăzi are la activ 4 calificări în Final Four, dar nu a reușit niciodată să meargă până la capăt.
Dincolo de miza imensă, va fi un duel al emoțiilor. Multe dintre handbalistele lui CSM București se află la ultimul week-end în tricoul albastru. Situația este asemănătoare și în cazul lui Metz, vedetele vor pleca. Sarah Bouktit va evolua din sezonul viitor la Gyor, în timp ce portarul Johanna Bundsen va merge la Odense.

