Cum ar putea să scadă facturile la gaze, în București, dintr-o singură mișcare. Anunțul făcut de ministrul Energiei
"ECLCEN are nevoie de gaze pentru producția agentului termic - apă caldă și căldură. Aceste gaze sunt livrate în sistemul național de transport pe magistralele Transgaz și vin până foarte aproape de cele patru CET-uri. Pentru acest serviciu, ELCEN plătește către Transgaz 4 lei/Megawatt-oră, după care pentru a aduce efectiv gazul în cele patru centrale mai sunt câțiva kilometri de țeavă, care țin de distribuție. Pentru acești câțiva kilometri de țeavă sau în cazul CET Vest - 400 de metri, ELCEN plătește 17 lei/Megawatt-oră distribuitorului", a explicat Sebastian Burduja, la CET Vest.
El a adăugat că o soluție ar fi racordarea celor patru CET-uri din Capitală direct în rețeaua Transgaz.
"Am găsit o soluție împreună cu directorul general (ELCEN - n.r.) Claudiu Crețu, echipa ELCEN și echipa de specialiști ai Ministerului Energiei, cu sprijinul Transgaz (...), pentru a racorda cele patru CET-uri direct în rețeaua Transgaz.