Cum ar putea Vladimir Putin să fie unul dintre marii câștigători ai războiului din Iran© antena3.ro

Cum ar putea Vladimir Putin să fie unul dintre marii câștigători ai războiului din Iran

, 4 știri, 0 vizualizări

Când a intrat în anul 2026, Rusia lui Vladimir Putin avea în față o alegere dificilă – fie să continue în același ritm războiul din Ucraina, fie să renunțe la agresiune și să-și lase economia să se însănătoșească. Aproape peste noapte, însă, președintele SUA, Donald Trump, i-a dat o soluție mai bună – loviturile SUA-Israel împotriva Iranului au crescut puternic prețul petrolului, dând Kremlinului o nouă sursă de bani și o „gură de aer” economiei sale chinuite de patru ani de război, scrie Politico.

După ce Israelul a bombardat instalațiile petroliere ale Iranului weekend-ul trecut, prețurile la petrol au crescut rapid cu peste 100 dolari per baril, cea mai mare valoare din vara lui 2022, când piețele au reacționat puternic la declanșarea invaziei rusești în Ucraina, în primul an al acesteia.

Pentru Rusia, creșterea prețului la petrol înseamnă un ajutor economic nesperat într-un moment crucial. În absența acestui „colac de salvare”, costul celor patru ani de război din Ucraina ar fi urmat să provoace o criză economică internă pentru statul agresor.