Cum arată Zoe, nepoțica de 6 luni a Ancăi Țurcașiu. Fosta concurentă de la Asia Express a publicat imaginea adorabilă
Anca Țurcașiu a devenit bunică la vârsta de 54 de ani și și-a luat acest rol în serios, fiind foarte iubitoare cu nepoțica sa, Zoe. Actrița a publicat poze cu micuța în vârstă de numai șase luni, vârstă care a fost sărbătorită împreună cu familia sa.
Pe 16 decembrie a fost mare sărbătoare în familia Ancăi Țurcașiu, deoarece fiica băiatului ei Radu, Zoe, a împlinit șase luni, motiv pentru care a fost sărbătorită de toată familia. Toți membrii familiei s-au reunit, iar vedeta nu a ratat ocazia de a se poza cu nepoțica în brațe, imortalizând momentul și publicându-l, mai târziu, pe rețelele sociale.
„Zoe. Despre ea este vorba azi, o zi specială, 6 luni de viață și de fericire în viețile noastre. Să ne bucurăm!!! La mulți ani, iubita noastră!!!”, a transmis actrița, care își ține în brațe nepoțica, îmbrăcată în haine de Crăciun.