Curtea de Apel Ploiești a suspendat decizia de anulare a alegerilor18Foto© puterea.ro

Curtea de Apel Ploiești a suspendat decizia de anulare a alegerilor

, 57 știri, 35 vizualizări

Pe 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Ploiești — secția de contencios administrativ și fiscal — a pronunțat o decizie halucinantă: a admis cererea de suspendare a unei hotărâri a Curții Constituționale a României. Mai exact, ar fi suspendat (și apoi anulat!) hotărârea CCR care invalidase turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024.

Cu alte cuvinte, o instanță de drept comun, de rang inferior, susține că poate anula o decizie a instanței constituționale supreme. Să ne ținem bine: suntem pe terenul alunecos al unui posibil conflict de putere, care poate dărâma nu doar alegerile, ci și arhitectura constituțională a statului.

CCR nu este o instanță „judecătorească” în sensul obișnuit — nu soluționează dosare penale sau civile. Este o autoritate jurisdicțională de rang constituțional, adică are ca unică misiune să interpreteze Constituția și să vegheze ca toate celelalte instituții să o respecte.

Eu susțin revenirea la democrație
George Simion,
George Simion, după suspendarea deciziei de anulare a alegerilor