Cutie suspectă abandonată în spatele unui bloc din Sibiu. Zona a fost izolată4Foto© antena3.ro

Cutie suspectă abandonată în spatele unui bloc din Sibiu. Zona a fost izolată

, 5 știri, 23 vizualizări

În spatele unui bloc de locuințe din Sibiu a fost abandonată o cutie de carton. Autoritățile au intervenit imediat la fața locului.

„În urma unui apel 112 prin care a fost sesizată prezența unei cutii din carton abandonate în spatele unui bloc de pe strada Siretului din municipiul Sibiu, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a dislocat de urgentă la fața locului echipaje din sistemul de ordine și siguranță publică și poliție rutieră, în vederea izolării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, potrivit Agerpres.

La fața locului s-au deplasat autospeciale de pompieri și a ambulanțe, dar specialiștii SRI pentru efectuarea controlului pirotehnic.