
Danemarca preia, la 1 iulie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene
Sub deviza "O Europă puternică într-o lume în schimbare", președinția daneză va acționa pentru o Europă sigură, precum și pentru o Europă competitivă și verde. Statele membre care dețin președinția Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite "trio-uri", pentru o perioadă de 18 luni. Danemarca face parte din trio-ul Polonia-Danemarca-Cipru, se arată pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/.
Preluarea președinției UE de către Danemarca va fi marcată de o "petrecere stradală europeană" în Aarhus, la 3 iulie. Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să participe și va include muzică, artă, mese și dezbateri, informează site-ul președinției, https://danish-presidency.consilium.europa.eu/en/.
Sub motto-ul "O Europă puternică într-o lume în schimbare", programul președinției va contribui la asigurarea asumării responsabilității de către UE pentru propria securitate, consolidându-și în același timp competitivitatea. Tranziția verde merge mână în mână cu construirea unei Europe mai sigure și mai competitive, se arată pe site-ul președinției.