De ce avem prețuri mari la energie în aceste zile? România produce prea puțin și nu are capacitate de stocare
Producem prea puțin, nu avem acces la o capacitate de interconectare suficientă și nu avem capacitate de stocare, explică ministrul Energiei Sebastian Burduja prețurile mari la energie în acest zile în România.
„De ce avem prețuri mari la energie în aceste zile? Pentru că producem prea puțin (am pierdut jumătate din capacitatea de producție în banda din 1989 în aceste trei decenii), pentru că nu avem acces la o capacitate de interconectare suficientă (sunt lucrări majore în Ungaria și nu numai), pentru că nu avem Tarnița-Lăpuștești și abia ne-am apucat să încurajăm investițiile în stocare în ultimul an. Imediat după preluarea mandatului de ministru, constant am arătat că stocarea e prioritatea zero a sectorului energetic național”, a scris marți pe Facebook Sebastian Burduja.
El arată că, în ultimul an, au fost atrași 13,6 miliarde de euro pentru sector, bani europeni nerambursabili: „Mai mult decât în toți anii de după 1989. Aceste investiții nu se vor finaliza de azi pe mâine și de multe ori nici de pe un an pe altul”.