3Foto© stirileprotv.roDe ce Ucraina nu poate face schimb de teritorii cu Rusia
Un acord de pace care ar impune Kievului să accepte un schimb de teritorii cu Rusia nu ar fi doar o decizie profund nepopulară, ci ar fi totodată ilegală conform constituției țării, relatează AP.
Este motivul pentru care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins categoric orice acord cu Moscova care ar presupune o cedare de teritorii, după ce președintele american Donald Trump a sugerat că o astfel de concesie ar fi benefică pentru ambele tabere, înainte de întâlnirea sa de vineri cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska.
Zelenski a declarat în weekend că Kievul „nu va oferi Rusiei nicio recompensă pentru ceea ce a făcut” și că „ucrainenii nu își vor ceda pământul ocupantului”. Remarcile sale au venit după ce Trump a declarat că un acord de pace ar implica cel mai probabil schimbul de teritorii între părți, „în beneficiul ambelor.