5Foto© stiripesurse.roDecizie definitivă în cazul fiului lui Ilie Dumitrescu care a fugit de la locul accidentului și a ieșit pozitiv la substanțe interzise
Toto Dumitrescu (28 de ani) a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul care vizează accidentul rutier produs din 2025. Decizia este definitivă.
Prin urmare, fiul lui Ilie Dumitrescu, nu va ajunge în spatele gratiilor, dar va trebui să efectueze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Magistrații au fixat, totodată, o perioadă de supraveghere în care trebuie să respecte mai multe condiții și nu mai are dreptul de a conduce.
Tânărul a ajuns în această situație după ce a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Șoferița – jucătoarea de tenis Ilinca Dalina Amariei, fostă campioană națională – a ajuns de urgență la spital, în timp ce el a părăsit locul accidentului, fiind găsit ulterior într-un apartament din București, reținut de polițiști și dus la Institutul Național de Medicină Legală (INML), unde s-a constatat că a fost sub influența unor substanțe interzise.