4Foto© stirileprotv.roDezbateri finale în dosarul 10 August. Faptele se prescriu peste câteva luni
, 4 știri, 0 vizualizări
Tribunalul Militar București a programat pentru miercuri și joi dezbaterile finale în dosarul protestului din 10 august 2018, în care foști șefi ai Jandarmeriei sunt judecați pentru intervenția în forță împotriva manifestanților din Piața Victoriei.
Miercuri vor susține pledoarii avocații victimelor constituite părți civile în proces, iar joi vor lua cuvântul avocații inculpaților, conform magistratului care se ocupă de acest caz, Nicolae George Octavian.
După încheierea dezbaterilor, judecătorul Nicolae George Octavian urmează să stabilească un termen scurt pentru pronunțarea unei decizii, în condițiile în care faptele de care sunt acuzați foștii șefi ai Jandarmeriei se prescriu în luna octombrie, conform Agerpres.