© stirileprotv.roDin martie, toți directorii Apele Române vor avea indicatori clari de performanță
Toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea, începând din această lună, indicatori clari de performanță, a afirmat marți ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
„Continuăm Reforma la Apele Române! De luna aceasta, schimbăm regulile jocului. Începând din martie, toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea indicatori clari de performanță. Măsurați corect. Evaluați pe bune.
Punem criterii obiective, construite pe lucruri concrete: organizare mai bună, capacitate reală de coordonare și management, reacție rapidă în situații de urgență, eficientizarea inspecțiilor și realizarea la timp a lucrărilor hidrotehnice”, a afirmat ministrul Diana Buzoianu.