
Dmitri Medvedev: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna o declarație de război
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a afirmat că aderarea Ucrainei la NATO ar însemna o declarație de război împotriva Moscovei și doar "prudența" din partea alianței nord-atlantice ar putea împiedica distrugerea planetei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
La summitul de săptămâna trecută al NATO, liderii alianței s-au angajat să sprijine Ucraina pe "calea ireversibilă spre integrarea deplină euro-atlantică, inclusiv aderarea la NATO", fără a da însă indicii când s-ar putea produce aceasta.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului securității ruse și unul dintre "uliii" de la Kremlin, a declarat pentru publicația Argumentî I Faktî că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta mai mult decât o amenințare directă la adresa securității Moscovei.