DNA vede în extrădarea lui Vâlcov un semnal puternic pentru cei tentați să se sustragă© jurnalul.ro

DNA vede în extrădarea lui Vâlcov un semnal puternic pentru cei tentați să se sustragă

, 5 știri, 12 vizualizări

Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a comentat extrădarea lui Darius Vâlcov spunând că este „un prim semnal puternic pentru toți cei care sunt tentați să ia în considerare sustragerea de la executarea pedepselor dispuse de instanțele române” potrivit jurnalul.ro.

Direcția Națională Anticorupție a transmis un comunict de presă prin care „salută eforturile Ministerului Justiției din România și decizia autorităților italiene de extrădare în România a fostului ministru Darius Vâlcov, în vederea executării pedepsei privative de libertate dispuse de instanțele naționale pentru comiterea unor fapte de corupție, ca urmare a investigațiilor efectuate de procurorii DNA”.

„Înfăptuirea justiției nu se poate realiza fără executarea pedepselor dispuse de instanțele judecătorești, sustragerea persoanelor condamnate pentru fapte de corupție de la executarea pedepselor subminând lupta împotriva corupției, prin diminuarea efectului disuasiv al politicii penale și reducerea motivației procurorilor care au misiunea de a investiga și proba acest tip de infracțiuni.