4Foto© zf.roDo Kwon, „regele criptomonedelor”, condamnat la 15 ani de închisoare
Fost lider în piața cripto și cofondator al Terraform Labs, Kwon a primit această sentință pentru implicarea sa într-una dintre cele mai importante fraude financiare recente din sectorul criptomonedelor. Hotărârea judecătorească a fost pronunțată la scurt timp după ce, în august, acesta și-a recunoscut vinovăția în dosarul privind prăbușirea sistemului TerraUSD (UST) – Luna, evaluată la miliarde de dolari înainte de pierderea valorii.
În fața instanței, mai multe victime l-au caracterizat pe Kwon, în vârstă de 34 de ani, drept un manipulator care le-a exploatat încrederea, promițând un sistem stabil și inovator. La Stampa a mentionat că unii investitori au oferit declarații directe, iar alții au intervenit telefonic, descriind modul în care economiile lor au dispărut, provocând efecte dramatice asupra vieților lor. Absolvent al Universității Stanford și supranumit „regele criptomonedelor”, Kwon și-a cerut scuze public, afirmând că regretă profund suferința provocată.
Terraform Labs promova TerraUSD ca o stablecoin sigură, menită să își păstreze valoarea prin algoritmi și rezerve teoretice. Potrivit procurorilor, însă, acest echilibru depindea de injecții externe de capital, ascunse de public. Pierderea parității cu dolarul american a dus la prăbușirea sistemului TerraUSD (UST), afectând în același timp și tokenul Luna.