
Doctoră de la Spitalului Militar Iași, găsită spânzurată în casă. Fiica femeii a făcut descoperirea
, 7 știri, 57 vizualizări
Medicul militar Sânziana Lovin a fost descoperită spânzurată, de către fiica ei de 19 ani, iar polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au intervenit la fața locului.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrul femeii, de 50 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași.
Căpitan dr. Lovin era o figură proeminentă în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași.