18Foto1Video© realitatea.netDoi adulți și patru copii au căzut cu mașina în râul Bistrița
O mașină a ieșit, luni, în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița, în municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. În autoturism se aflau doi adulți și patru copii, toți fiind evacuați de pompieri cu sprijinul jandarmilor.
„Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița, în municipiul Vatra Dornei. La fața locului, au fost alocate două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, resursele medicale fiind suplimentate cu alte cinci echipaje SMURD și SAJ. În sprijin, au intervenit și două echipaje de jandarmi, cu două autospeciale”, a transmis ISU Suceava.
Pompierii militari, sprijiniți de jandarmi, au intervenit și au evacuat din mașină doi adulți și patru copii.